FOTO/VIDEO Parc de aventură la Nicolae Bălcescu

Primul parc de aventură din Vâlcea a fost inaugurat în Comuna Nicolae Bălcescu, în imediata apropiere a muzeului care-i poartă numele fostului revoluționar. Pasionații de mișcare în aer liber care vor vizita Vatra Park, în special cei mici, vor avea parte de o alee terapeutică, curse cu tiroliana sau trasee cu obstacole.


Distracția a început încă de la deschidere și în special cei mici sunt încântați de noua opțiune de petrecere a timpului liber.
“Ne simțim foarte bine, este aer curat, avem tot ce ne trebuie. Este o modalitate foarte bună de petrecere a timpului liber”, spun oamenii. Încă din orima zi parcul a fost vizitat și de tineri din străinătate.


“Îmi place foarte mult aici, este un loc unde se poate face sport. Prima mea impresie este una foarte bună, vreau să explorez tot ce este aici. Eu locuiesc într-un oraș mare și astfel de locuri nu există”, ne-a declarat o tânără ajunsă la Vâlcea din Italia, în cadrul unui proiect de voluntariat.


Inițiativa parcului de aventură le aparține fondatorilor Fundației Vatra cu Idei care desfășoară la Nicolae Bălcescu mai multe activități de promovare a zonei. “Este un semi-vis devenit realitate. O să fie complet atunci când vom avea și o sală de seminarii, tot în pădure, tot protejând natura. Au trecut foarte repede acești cinci ani. Am senzația că am făcut foarte multe în această perioadă. Cred în proiectul meu, cred că acest loc o să fie animat”, spune Daniela Rădulescu, președinte Organizației Vatra cu Idei.
În viitor parcul de aventură se va extinde cu un traseu montan pentru pasionații de sporturile cu motor.


Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning