FOTO/VIDEO O picătură de istorie pentru elevii vâlceni
În Anul Centenarului, reprezentanții Centrului Europe Direct Vâlcea încearcă să îi apropie pe voluntarii acestui centru de istorie. Decizia organizării unor întâlniri prin intermediul unor pledoarii pentru istorie a fost luată după ce mai mulți liceeni s-au plâns de dificultatea de a învăța la istorie.
Invitat pentru voluntari a fost un profesor de istorie celebru pentru orele altfel pe care le predă la Colegiul Național Alexandru Lahovari. Timp de mai bine de 60 de minute acesta a reușit să capteze asistența, abordând și alte teme în afara celor istorice. Elevii se arată încântați de modalitatea nonformală de predare și susțin că le vor solicita profesorilor adoptarea unor asemenea metode de predare la ore. Profesorul de istorie este mulțumit de ora de istorie altfel ppe care a susținut-o și speră ca și în unitățile de învățământ să se renunțe la limbajul de lemn.
“Copiii sunt foarte calzi, foarte plăcuți, inteligenți toți. Vor avea succes. Ar fi bine să meargă acum la cursuri și să le ceară la profesori altceva, o să-i oblige să se pregătească mai mult pentru a preda. Din păcate orele de istorie sunt puține, una pe săptămână nu este suficientă. Istoria este amplă și nu poți să tratezi superficial teme mari. Nu ai cum să vorbești despre Renașcere, de exemplu, într-un singur sfert de oră. Este jenant. Pledoaria mea este de fapt pentru cultură generală. Suntem într-un an important pentru România, cel al Centenarului. Ce bine ar fi să profităm de el aașa cum trebuie. Văd că în Moldova se întâmplă câte ceva. Toate instituțiile, mulți oameni, semnează pentru Unire și poate și politicienii vor încerca și ei să rezolve această problemă. Până la urmă Unirea se va întâmpla, fie direct, fie prin intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, ne-a declarat Sorin Oane, profesor istorie Colegiul Național Alexandru Lahovari.
“Niște adulți responsabili, în anul Centenarului Unirii trebuie să își aducă o contribuție cât de mică pentru mica noastră istorie. Am gândit un proiect dintr-o nevoie, discutând cu voluntarii care erau stresați că nu le mai place istoria într-un mod. Istoria este o poveste frumoasă și le-am spus că poate nu au înțeles-o ei. Așa a început în ianuarie un proiect de zece cursuri, zece întâlniri. De fapt discuții libere despre istorie cu invitați de marcă, invitați care au ce spune. E adevărat că ărofesorul de la școală contează foarte mult darcred că și astfel de întâlniri sunt utile. A fost și un exercițiu de comunicare pentru voluntari”, completează Dana Rădulescu, reprezentant Centrul Europe Direct Vâlcea.
Proiectul inițiat de reprezentanții Centrului Europe Direct Vâlcea se va termina la finalul săptămânii viitoare cu o vizită la Alba Iulia, acolo unde voluntarii vor avea parte de o lecție de istorie în aer liber.
Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning