FOTO/VIDEO Lumina Crăciunului, expoziție de excepție

Sub genericul ”Lumina Crăciunului”, mai mulți artiști plastici, amatori și profesioniști, din Vâlcea au deschis o expoziție de icoane. Zeci de lucrări pe sticlă și pe lemn, realizate în stiluri diferite, dar cu aceeași temă – Nașterea lui Isus Hristos – pot fi admirate până la începutul noului an la Galeria de Artă Constantin Iliescu” din incinta Consiliului Județean Vâlcea.

Icoanele pe lemn și pe sticlă au fost realizate de copii, tineri și artiști iconari. De asemenea, au expus participanții la Tabăra de Iconografie „Ortodoxie și artă” – Cozia, Căciulata 2018, membrii cercului de pictură „Flori de cireș” –Șerbănești-Pătești și cei ai cercului de pictură „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Sălătrucel. Atmosfera a fost întregită de grupul de colindători „Dor” al Casei de Cultură „Dragoș Vrânceanu” din orașul Băbeni.


“Pictez de anul trecut icoane. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Este un lucru foarte interesent. Ești doar tu și icoana. Trebuie să încerci să pinctezi când ești într-o stare bună. Când nu ai acea stare, nimic nu îți iese”, spune Daniela Gigianu, artist iconar.


“E foarte greu să pictezi icoane. În primul rând trebuie să studiezi și să ai sufletul deschis. Tradiția ortodoxă spune că trebuie să citești mult. Scenele sunt cumva stabilite și se fac reproduceri după icoane celebre, cel puțin eu asta fac. Este multă migală și mult sstudiu. Sunt și artiști care își impus studiul dar tot în tradiție”, completează Violeta Țuicu, artist iconar.

“Este rugăciunea noastră de suflet în apropierea Crpciunului. Icoana este teologie în imagini, un îndemn la rugăciune. Taina nașterii este și înțeleasă și neînțeleasă. Expoziția este deschisă până în luna ianuarie, avem un public fidel și se bucură de realizările artistice. Icoana este frumoasă prin adevprul pe care îl relevă”, conchide Mioara Comănescu Plop, consultant artistic.


Expoziția rămâne deschisă până în ultimele zile ale acestui an, intrarea fiind gratuită.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning