FOTO/VIDEO Locuințe în pericol de prăbușire! Şapte familii din Golești ar putea fi evacuate din cauza alunecărilor de teren
Șapte locuințe din satul Blidari al comunei vâlcene Golești sunt în mare pericol de prăbușire din cauza unor alunecări de teren reactivate. Zidurile caselor au crăpat, tot așa și fundațiile, iar oamenii se tem să mai doarmă noaptea. Autoritățile locale se declară neputincioase din cauza lipsei banilor, investiția de consolidare fiind una foarte mare.
Vasilica Văduva a trecut de 85 de ani și nu știe ce va face în momentul în care locuița sa se va prăbuși. Are o fată care locuiește la Timișoara și care o sună zilnic, dar spune că nu are de gând să plece din gospodăria unde a trăit atăția ani. “Casele sunt afectate de mai mulți ani, dar nu ca acum, puteam să locuim în ele, se deschideau ușile… Acum nu se mai poate sta în casă. Nu am ce să fac. Se duc toate în jos și aia este. Fata mea a construit o nouă casă în care să mă mut, s-a ales praful și de ea. Fata mea e la Timișoara, cum să mă duc eu acolo, stă și ea la ultimul etaj, la etajul opt…”, spune Vasilica Văduva.
În situația bătrânei mai sunt și alte șase familii din Golești. În unele case deja se vede afară prin crăpături, iar eventualele încercări de consolidare sunt inutile. “Este foarte periculos, în orice moment poți să te trezești că pleacă locuința la vale. Noaptea se aud zgomote, cade tencuiala, se întind fiarele. Sunt slabe speranțe să se rezolve ceva, trebuie o investiție de stabilizare a terenului. Eu am aproape 70 de ani, unde să plec sau cum să o iau de la capăt?”, completează altă persoană afectată de alunecerile de teren.
“Noi nu avem cum s-i ajutăm pe oameni” – Dumitru Ropină
Pe lângă cele șapte gospodării, alte 30 din zonă sunt în mare pericol din cauza alunecărilor de teren. Autoritățile locale sunt depășite de situație, spun că nu au bugetul necesar pentru a efectua lucrări de consolidare din bugetul primăriei și că singura soluție este evacuarea oamenilor.
“S-au mai făcut lucrări în zonă în anii trecuți. Soluția este construirea unor puțuri de captare, dar noi din buget nu avem cum, nu sunt bani. Așteptăm sprijinul Guvernului, Prefecturii, noi nu avem cum. Nu este vorba doar de aceaste case, toate din această zonă sunt în pericol, inclusiv școala. Dacă ne ajutau de prima dată, nu se mai ajungea la această situație. Investiția depășește 100 de miliarde. Apa vine de sus, de unde era calea ferată. Ei și-au luat șinele, și-au luat tot. Ca primărie noi putem doar să-i mutăm pe oameni în alte părți dar vedeți această bătrânică, nu pleacă ea, cum să își lase animalele și să plece. Financiar nu avem cum să-i ajutăm”, ne-a declarat Dumitru Ropină, primar Comuna Golești.
Alunecările de teren din satul Blidari sunt vechi de pste 10 ani și s-au reactivat acum câteva zile. Ele se întind pe o suprafață de peste 20 de hectare.