FOTO/VIDEO: Începe construirea primei clădiri de spital, după Revoluție, în județul Vâlcea!
Astăzi, 27 aprilie 2021, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat începerea lucrărilor la obiectivul de investiții „Modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul SJU Vâlcea”, clădire la care nu s-a mai intervenit de aproape 50 de ani.
Lucrările presupun reabilitarea corpului existent (C2), dar și extinderea acestuia, prin construirea unui corp nou de clădire.
Proiectul, finanțat cu fonduri europene, are o valoare totală de 15.898.761,36 lei (cca 3,3 milioane euro), termenul de execuție a lucrărilor fiind de 24 de luni.
Proiectul prevede inclusiv dotarea cu echipamente și aparatură medicală, respectiv: ecograf, defibrilator, EKG, nebulizator, terapie laser, aparat tăiere ghips, baie galvanică, aparate aerosoli, mese kinetoterapie etc.
„Astăzi, prin demararea lucrărilor de modernizare a ambulatoriului, facem un pas important în vederea îmbunătăţirii serviciilor de asistenţă medicală, de la nivelul Spitalului Județean Vâlcea.
Prin acest proiect, nu numai că vom reabilita vechea policlinică, ci vom construi un corp nou, cu 2 etaje, pe care îl vom lega, printr-o pasarelă metalică, de actuala clădire.
Practic, vorbim despre construirea primei clădiri de spital, după Revoluție, în județul Vâlcea!
În final, proiectul presupune și dotarea cu aparatură necesară a cabinetelor medicale. ”- Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea.