FOTO/VIDEO Impact violent pe pârtia din Voineasa! O schioare din București, preluată cu elicopterul SMURD

O intervenție de urgență a mobilizat, în jurul orei 11:50, echipaje de salvare în Domeniul Schiabil Voineasa, după ce o femeie în vârstă de 40 de ani, din București, a suferit un accident pe pârtie.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Vâlcea, solicitarea a venit din partea echipei Salvamont Voineasa. „În jurul orei 11:50, Salvamont Voineasa a solicitat intervenția pentru o femeie coborâtă la Domeniul Schiabil. La fața locului au intervenit SMURD Brezoi și elicopterul SMURD Brașov. Pacienta a fost preluată de elicopter și transportată la Spitalul Sibiu, conștientă și cooperantă”, a declarat maiorul Albinaru Sorin, din cadrul ISU Vâlcea.

Ulterior, acesta a precizat că „Persoana a suferit un traumatism cranio-cerebral, este conștientă și cooperantă”.

Conform datelor furnizate de salvatori, femeia ar fi căzut de pe schiuri, iar impactul a fost extrem de puternic. Casca de protecție purtată de victimă a fost distrusă în urma loviturii, un detaliu care indică violența căderii, dar care, cel mai probabil, i-a și salvat viața.

Salvamontiștii au intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor, iar ulterior victima a fost preluată de echipajele medicale. Aceasta a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul din Sibiu pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

Din fericire, potrivit informațiilor oficiale, starea femeii nu îi pune viața în pericol.