FOTO/VIDEO Iarna la Grădina Zoologică

Iarna nu i-au luat pe nepregătite pe angajații Grădinii Zoologice din Râmnicu Vâlcea. Administraţia a avut grijă ca locatarii necuvântători să treacă de aceste zile cu bine şi fără probleme de sănătate așa ca s-au asigurat din timp ca vor avea hrană suficentă și adăposturi bine încălzite în zilele următoare. Pe timp de iarnă, consumul de vitamine reduce riscul de îmbolnăvire. Este valabil şi în cazul animalelor de la Zoo, care, odată cu scăderea temperaturilor de afară, beneficiază de un meniu mai variat.


Şi pentru că necuvântătoarele, mai ales cele aduse de peste mări şi ţări, să se simtă în largul lor, administraţia menajeriei de la Râmnicu Vâlcea a luat toate măsurile pentru a le oferi cele mai bune condiții. Cele mai capricioase pe timp de iarnă sunt maimuțele așa că angajații le-au pregătit un meniu special. “Avem un medic veterinar care se ocupă cu succes de animale. Avem căldură la majoritatea cuștilor. Este costisitor pe timp de iarnă, dar orice oraș care se respectă are o Grădină Zoologică modernă și atractivă. Avem un centru de echitație acum, plimbări cu trăsurica. Pe perioada sărbătorilor am avut amenajată și o iesle cu tema Nașterea Domnului. În zilele de sărbătoare a fost intrarea gratuită”, ne-a declarat Gheorghe Mihai, director Grădina Zoologică Vâlcea.


În ciuda temperaturilor scăzute de afară, vizitatorii continuă să vină la Zoo, de aceea administrația grădinii a anunțat că va avea program normal de vizitare și în perioada următoare. Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea se întinde pe patru hecatare de teren fiind gazda a câteva sute de specii de animale care provind din toate colțurile lumii.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning