FOTO/VIDEO Hadeel, copilul care uimește Vâlcea! La doar zece anișori, eleva de la Școala Anton Pann câștigă premii la matematică, română și educație civică și va publica anul viitor un roman

La doar cei 10 ani ai săi, Alzahrani Hadeel reușește să-i uimească pe profesori și pe colegii de la Școala Gimnazială Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. A câștigat premii la concursuri naționale de limba română sau matematică, dar și la Olimpiada de educație civică. Este considerată un mic geniu în special datorită eseurilor pe care le scrie cu o ușurință uimitoare.


O simplă discuție cu Hadeel îţi dă impresia că vorbești cu un om mare și nu cu un copil de doar 10 anișori. Eleva de la Școala Anton Pann a studiat în clasele pregătitoare în Dubai, acolo de unde este tatăl său, dar spune că sistemul de învățământ din România este cu mult superior.

“Am fost la mai multe școli, am învățat și în Dubai, dar nu este performant învățământul, cum este la noi. Dacă învățam acolo probabil nu acumulam nici măcar jumătate dintre informațiile pe care le am acum. Fără educație nu faci nimic, nu ai carte, nu ai parte. România este o țară minunată. Mă întristează când aud români care spun că își doresc să trăiască în alte țări. Ar trebui să ne iubim mai mult țara. Iubiți România!”, spune Alzahrani Hadeel.


Eleva de la Anton Pann locuiește la Râmnicu Vâlcea cu bunicii materni, dar merge des în Dubai, acolo unde locuiesc părinții săi. Visul ei este să studieze la o facultate de renume din Marea Britanie. A câștigat premii la multe concursuri naționale, iar acum scrie un roman pe care o să-l lanseze anul viitor. “Nu a fost ușor și nici nu o să fie. Trebuie să citesc mai mult, să muncesc mai mult. Așa voi ajunge să îmi îndeplinesc visul, să termin cursurile Universității din Oxford și să fiu chirurg neurolog. Și pe termen scurt am un obiectiv. M-am apucat să scriu un roman, care o să fie publicat în vara anului viitor, cel mai târziu în 2020. Este vorba despre o fetiță pe nume Amanda care își pierde ambii părinți şi care mor într-un accident de curculație”, completează micuța.


Cadrele didactice la la Școala Anton Pann sunt impresionate de performanțele micuței căreia îi prevăd un viitor frumos. “Hadeel este o elevă foarte inteligență. De curând a obținut primul loc la concursul de educație civică și s-a calificat la faza națională”, spune Ramona Tudora Băloiu, profesor Școala Anton Pann Rm. Vâlcea.

“Este un elev model cu care ne mândrim. Cred că cel mai important lucru este ca un copil să vină cu bucurie la școală. Atunci apare și succesul, diferit pentru fiecare copil. Din cei 1400 de elevi, este normal să avem și copii extraodinar de bine pregătiți”, conchide Adrian Burlan, profesor, director Școala Anton Pann.


Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning