
FOTO/VIDEO: Fetiță rănită după ce mașina în care era a intrat într-o țeavă de gaz la Băbeni
O fetiță de numai 10 ani a fost rănită și dusă la spital, după ce mașina în care se afla a intrat într-o țeavă de gaz. Mai mulți oameni au fost evacuați din casele lor, după ce s-au constat scurgeri mari de gaze. Accidentul s-a produs pe Drumul Comunal 129, în orașul Băbeni, pe strada Romani.
Accidentul a avut loc luni, 17 februarie 2025, în jurul orei 11:00, în jurul orei 11:00, și a fost anunțat prin apel 112. O femeie în vârstă de 36 de ani, din orașul Băbeni, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-o țeavă de gaz.
“S-au deplasat la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și autospeciala CBRN, precum și o ambulanță SAJ.
Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat că în accident este implicat un singur autoturism, care a avariat o țeavă de gaze. Țeava de gaze este retezată și sunt scăpări mari de gaze. Pentru siguranța lor, au fost evacuate 5 persoane, din 3 case de locuit, aflate în proximitatea accidentului. A fost transmis mesaj RO-ALERT, pentru a avertiza populația din zona cu privire la scăpările de gaz. Pompierii militari vâlceni au reușit să îndepărteze mașina de pe conducta de gaz. Două gospodării au fost deconectate de la rețeaua de gaze”, au comunicat pompierii vâlceni.
La fața locului a rămas echipa Distrigaz pentru remedierea situației.
În urma impactului, conducătoarea auto și o minoră, pasageră în autoturism, au suferit leziuni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.