FOTO/VIDEO El este criminalul de 18 ani din Râmnicu Vâlcea! Radiografia unei crime

Crimă odioasă la Râmnicu Vâlcea. Acum trei săptămâni, un tânăr în vârstă de 18 ani și-a ucis și apoi îngropat iubita de 19 ani, pe fondul geloziei. Ucigașul a recunoscut crima și le-a indicat anchetatorilor locul unde a făcut crima.

Se pare că tânăra mai avea un iubit, lucru care l-a înfuriat pe asasin. Acesta a plecat cu fata pe un deal din Cartierul Goranu, a bătut-o și apoi a înjunghiat-o de mai multe ori. A încercat apoi să-și ascundă urmele, a băgat corpul tinerei într-un sac menajer și a îngropat-o în pădure. După mai bine de trei săptămâni, criminalul a fost arestat de polițiști, după ce acesta i-a povestit unui prieten ce a făcut. În Cartierul Ostroveni unde locuia, era cunoscut ca o persoană violentă după ce consuma băuturi alcoolice. Criminalul și-a recunoscut fapta și le-a arătat anchetatorilor locul unde a avut loc fapta și cel unde a îngropat-o pe fată. Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea pentru autopsie. Tânărul a fost arestat preventiv pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu propunere de reținere pentru 30 de zile. Înainte de a fi ucisă, în noaptea de 21 martie, fata a depus plângere pentru agresiuni repetate, împotriva criminalului, la Poliția Municipiului Rm. Vâlcea. Politistii i-au căutat pe cei doi pentru audiere, dar nu au fost gasiti. Au fost audiate și persoane din anturajul celor doi, care nu au putut da prea multe relatii. Nu s-a reclamat în niciun fel dispariţia fetei, crima fiind descoperită doar in urma investigaţiilor poliţiei şi acţiunilor care au avut loc în cursul zilei de ieri.


Atât criminalul, cât şi iubita, au crescut în Centrele de Plasament

Vestea unei crime groaznice s-a împânzit rapid în Râmnicu Vâlcea. Oraşul este cunoscut pentru o rată extrem de scăzută a criminalităţii, iar crimele în care victima şi faptaşul să fie atât de tineri sunt extrem de rare chiar şi la nivel naţional.
Fata ucisă cu lovituri de cuţit avea 19 ani, iar criminalul care şi-a mărturisit fapta 18 ani. Ambii petrecuseră o parte din viaţă în Centrele de Plasament, victima fusese crescută apoi de un asistent maternal profesionist, devenise anul trecut la rându-i mamă şi îşi părăsise copilul la DGASPC Vâlcea.

Fata ucisa


În cursul zile de miercuri, 18 aprilie, zeci de cetăţeni, comercianţi în zona pieţei Ostroveni, taximetrişti, clienţi, vecini ai criminalului, au discutat aprins acest caz, considerând că organisme ale statului sunt vinovate pentru această crimă, iar funcţionari, poliţişti, procurori şi judecători sunt complici. Lumea şi-a adus aminte de moartea tânărului Alexandru Toma din noiembrie 2016. Ancheta a stabilit atunci că tînărul s-a sinucis aruncându-se de pe un bloc din Ostroveni, dar toţi cei care l-au cunoscut sunt convinşi că fost o crimă şi atunci, iar victma şi făptaşul erau la rândul lor crescuţi în Centre de Plasament.

Ce nu se ştie depre criminalul din Ostroveni care şi-a înjunghiat iubita şi a îngropat-o pe un deal din cartierul Goranu

Liviu Cristian Iacob a fost crescut în Centru de Plasament, deşi avea o familie care locuieşte în Colonia Nuci.
A părăsit sistemul de învăţământ devenind un vagabond specializat în furturi, găinării, escrocherii. Cerea şi primea chiar taxă de protecţie de la alţi tineri pentru a nu-i bate.
Trăia de mai multe luni cu o femeie mult mai în vărstă care deţine o locuinţă în Blocul A 11/III, Scara A – de aici a şi fost arestat în seara zilei de 17 aprilie, după ce zeci de poliţişti îl căutaseră toată ziua prin oraş.
Crima lui ar fi rămas nedescoperită dacă nu ar fi povestit unui amic că şi–a ucis iubita, iar acesta nu ar fi anunţat ulterior Poliţia.
Criminalul provine dintr-o familie dezorganizată cu mulţi copii. Doar bunica îl mai căuta uneori, femeia lucrând ca femeie de servciu pe la mai multe asociaţii de locatari.
Era un derbedeu extrem de violent la băutură. A lovit nenumărate persoane nevinovate doar din amuzament sau sub influenţa alcoolului. Vulgar, impertinent, nesimţit, obraznic aşa îl caracterizează mai mulţi din comercianţii din piaţă care l-au cunoscut.
Recent Iacob Cristian spărsese un magazin din care furase bunuri alimentare. Prins de poliţie, acesta a fost eliberat a doua zi de judecători care au considerat că prejudiciul este mic, iar hoţul, ce avea să devină criminal, râdea de victima sa pe care o furase.
Era cunoscut de poliţia locală, jandarmi şi poliţişti de multă vreme pentru scandaluri, furturi şi alte găinării, iar oamenii legii ar fi trebuit să îi alcătuiască un dosar voluminos şi să solicite condamnarea sa. O condamnare pentru hoţie sau scandaluri ar fi salvat viaţa tinerei ucise cu bestialitate.
Pentru astfel de crime nu ar trebui să existe pedeapsă mai mică decât puşcăria pe viaţă. Eliberarea unui astfel de criminal poate duce ulterior la situaţii absurde în care statul să îi plătească unei brute chiar daune pentru că a fost încarcerată în condiţii necorespunzătoare cum s-a şi întâmplat recent în ţară.

Gabi CÎRJALIU
Traian GUMINSKI
VIDEO Gabi HENNING