FOTO/VIDEO Bătălia pentru stejar! Silvicultorii vâlceni lucrează zi lumină pentru ca speciile copleșitoare să nu se dezvolte
În această perioadă silvicultorii vâlceni fac una din cele mai importante lucrări din an. Ei luptă pentru îmbunătățirea compoziției pădurilor de stejar prin înlăturarea speciilor copleșitoare de valoare economică mică, în special a celor de carpen.
De la primele ore ale dimineții, ingineri, silvicultori și sezonieri din zona Horezu au plecat în Zona Treapturi, acolo unde își vor petrece ore bune și vor repeta procedurile multe zile. Munca e una anevoioasă și trebuie urmați cu strictețe pașii pentru ca totul să fie bine.
“Acum se lucrează la ajutarea regenerării naturale a stejarului și la îndepărtarea carpenului, pentru a favoriza instalarea semințișului de stejar. Este o muncă foarte grea, carpenul a devenit o secție invadantă și steajarul nu are puterea să câștige singur lupta cu el. Este o provocare pentru noi, silvicultorii, trebuie să avem o pădure de calitate”, ne-a declarat Ilie Ceuca, inginer Direcția Silvică Vâlcea.
“Aici este munca noastră de 7, 8 ani de zile. Cu rezultate mulțumitoare. Acum un an a fost făcută o astfel de operațiune, și dacă vă uitați carpenul a ajuns la o înălțime pe care o are un stejar de șapte ani! Stejarul este o specie pretențioasă și are nevoie de lumină. Dacă nu e lumină se usucă lujerul de la vârf. Se întâmplă la puieții de până la patru ani. Este o condiție importantă, stejarul are nevoie de lumină. Avem lucrări de favorizarea instalării semințișului și apoi de asigurarea semințișului instalat. La carpen sămânța e ușoară și este distribuită de vânt și de păsări. În plus, crește rapid. Una peste alta, înmulțirea naturală a stejarului duce la arbori sănătoși”, completează Florin Gulică, șef Ocol Silvic Horezu.
Lupta cu speciile de carpen este una greu de dus, în condițiile în care copacul al cărui lemn este folosit doar pentru foc, crește într-un an cât un stejar în șapte ani. “Este o muncă dificilă, carpenul se instalează foarte repede, are o creștere rapidă. Carpenul doar de foc este bun. Acum noi scoatem la lumină stejarul și fagul. În fiecare an au loc aceste lucrări. Avem 30 de hectare în lucru acum și vom continua”, ne-a declarat Dan Baciu, pădurar.
“Facem controlul anual al regenerărilor, în două etape. În urma acestor lucrări se stabilește toate gama de lucrări care vor avea loc anul viitor. Noi promovăm speciile de bază naturale. În fiecare an facem aceste operațiuni. Eu am început să fac astfel de lucrări încă de când eram debutant”, completează Ion Vladu, inginer Direcția Silvică Vâlcea.
Lucrările de regenerare în pădurile de stejar se desfășoară în perioada 1 septembrie-15 octombrie. În urma lor se stabilesc toate măsurile care se vor dispune pentru tot anul viitor.
Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning