FOTO/VIDEO Aeroport la Budești! Proiectul ar putea să fie gata la începutul anului viitor

Comuna Budești din Vâlcea are o dezvoltare economică impresionantă în ultimii ani. Acolo s-a construit un parc industrial unde își desfășoară activitatea peste 20 de firme și unde lucrează peste 8000 de persoane. În aceste condiții, oficialitățile locale își doresc să se construiască și un aeroport pe un teren care este acum izlaz comunal și care aparține primăriei.


Ideea unui aeroport de mici dimensiuni nu este una nouă. Acum mai bine de zece ani conducerea primăriei a făcut un demers în acest sens, dar oamenii s-au împotrivit. Au strâns semnături că nu sunt de acord, l-au dat în judecată pe primarul din acea perioadă și au amenințat că îi vor alunga cu bâtele pe constructori. Acum, însă, situația s-a schimbat și locuitorii comunei sunt conștienți că ar fi o investiție bună care ar aduce noi locuri de muncă, dar și profit. Parcul industrial din Budești se întinde pe o suprafață de 80 de hectare și este în plin proces de extindere. Potrivit estimărilor, numărul actual de angajați din parc, 800, se va putea dubla sau chiar tripla în următorii doi, trei ani. În aceste condiții, oficialitățile locale, dar și județene cred că se impune amplasarea unui aeroport de mici dimensiuni care o să fie construit în Satul Barza, pe un teren care funcționează acum ca izlaz comunal. Proiectul urmează să fie gata la începutul anului viitor. Există și un paradox, însă, la Budești, acolo unde încă nu există alimentare cu gaze naturale, deși de ani buni conducerea primăriei a făcut toate demersurile necesare.


“Comuna noastră este una foarte mare, are aproape 7000 de locuitori. Nu avem șomaj pentru că pe raza localității sunt multe societăți care au nevoie de forță de muncă. Se și plătește bine și atunci nu mai stă omul acasă pentru bani puțini. Merge la lucru și câștigă foarte bine. În Parcul Industrial sunt acum 8000 de angajați, poate și mai mult și cererea crește de la o zi la alta. Ajutăm și noi cum putem la bunul mers al activității economice. Cel mai mare of al nostru este că nu avem alimentare cu gaze naturale, deși am făcut toate demersurile necesare. Pur și simplu nu suntem ajutați. Aeroportul este o necesitate. O să fie amplasat în Satul Barza, unde este un fost izlaz. Nu mai sunt vite pentru izlazul respectiv, poate 5, 6, hai 10. Acum toată lumea merge la muncă. Pe vremuri erau peste 500. Deocamdată facem studiile necesare, alături de Prefectură, de Consiliul Județean. Nu putem să ne apucăm fără să știm costurile. Utilitatea este una certă”, ne-a declarat Gheorghe Mirea, viceprimar Comuna Budești.


“La Budești avem o Platformă Industrială în plină dezvoltare, în prim-plan fiind multinaționale. Am identificat un teren și am dispus constituirea unei comisii mixte, formată din specialiști de la Consiliul Județean, dar și de la Primăria Budești. Comisia s-a reunit deja de trei ori până acum și a identificat o suprafață de peste 6 hectare de teren. În perioada următoare vom face activitățile specifice de cadastrare după care se va trece la proiectarea de specialitate. Este o investiție foarte importantă, și pentru investitorii din Județul Vâlcea, dar și pentru Budești și pentru ceea ce înseamnă managementul Situațiilor de Urgență. Aici o să să fie și un heliport, am făcut și traseul de la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. În cel mai optimist termen, la jumătatea anului viitor această investiție poate să fie gata”, completează Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea.


Conform primelor studii, aeroportul de la Budești va avea o pistă de maximum un kilometru lungime şi 60 de metri lăţime, o clădire administrativă, dar și o pistă petonată pentru elicoptere.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning