FOTO/VIDEO: Accident la Bujoreni! Un tânăr fără permis a intrat într-un stâlp de curent
Accident pe DN 7, la Gura Văii, lângă statia PECO, în această după-amiază, când un auto a lovit un stâlp de electricitate, lăsând Comuna Bujoreni fără curent. Reprezentanții CEZ au venit la fața locului pentru a remedia avaria.
Conform polițiștilor vâlceni, șoferul, un tânăr de 19 ani din municipiul Sebeș, județul Alba, se deplasa dinspre Rm. Vâlcea spre Sibiu si pe fondul neatenției a ieșit în afara părții carosabile intrând într-un stâlp de curent de pe partea dreaptă, pe care l-a doborât pe alte 2 auto parcate în afara părții carosabile.
“Conducătorul auto avea suspendat dreptul de a conduce auto pe drumurile publice în perioada 17.10.2020-13.02.2021. Autoturismul condus de tânăr are numere de București. În prezent se circulă, pe ambele sensuri, in condiții normale.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează cercetări față de tânărul în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de “conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat, fapta prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2, din Codul penal. Fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă penală” – IPJ Vâlcea.