FOTO/VIDEO: Accident grav pe DN 7 la Proieni! Două persoane au decedat
Un accident grav rutier s-a petrecut în această dimineață pe DN 7, în dreptul localității Brezoi- Proieni. Au fost implicate doua TIR-uri care transportau semințe de floarea soarelui, respectiv borcane cu muștar, unul dintre ele luând foc în urma impactului. La fața locului au ajuns șase autospeciale de intervenție: 1 ASAS si 1 SMURD de la GI Brezoi, 1 Descarcerare de la GI RM. Vâlcea și 3 echipaje ale SAJ. Traficul a fost blocat total. Unul dintre șoferi, de naționalitate turcă, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit încarcerat, fără semne vitale și medicii nu au mai putut face decât să constate decesul. Șoferul român a fost găsit încarcerat și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Vâlcea, alături de soția sa care a fost proiectată prin parbriz, în urma impactului. “În timpul intervenției, victima conștientă a strigat după o persoană pe nume Alina, astfel că s-a considerat că ar mai putea exista încă o victimă. Nu a fost găsită o altă persoană, dar zona este cercetată în continuare”, au precizat pompierii vâlceni. Din păcate și șoferul român, în vârstă de 43 de ani, a decedat la spital.
https://youtube.com/shorts/-yykfY5x4lI?feature=share