FOTO: Trei ore de discuţii cu ocazia întâlnirii primarului Mircia Gutău cu locuitorii din cartierele Traian şi CPL

Derulată timp de trei ore miercuri, 24 iulie, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, întâlnirea primarului Mircia Gutău cu locuitorii din zona delimitată de bd. Nicolae Bălcescu, str. Matei Basarab, râul Olt şi Dealul Capela a dat ocazia mai multor zeci de cetăţeni din cei aproximativ 200 prezenţ să supună atenţiei Municipalităţii problemele cu care se confruntă.


Ca şi precedentul eveniment derulat în urmă cu două săptămâni la Cinematograful ”Geo Saizescu” (dar la o scară mai redusă datorită şi zonei mai mici avută în vedere), întâlnirea a debutat cu o prezentare de aproape o jumătate de oră făcută de edilul-şef a principalelor investiţii care se derulează sau urmează să fie iniţiate în această zonă a municipiului: realizarea unor sisteme de colectare a apelor pluviale de la blocuri, construirea Grădiniţei nr. 16 cu finanţare PNDL, reabilitarea termică a Şcolii Generale ”I.G. Duca” cu finanţare europeană, modernizarea tuturor locurilor de joacă (demarată deja cu spaţiul de lângă Dispeceratul ETA Nord şi continuată cu cel din spatele blocului 104), dar şi reabilitarea termică a unor blocuri de locuinţe în cadrul unor proiecte cu finanţare externă, 10 imobile aflându-se în execuţie sau cu contractele de execuţie încheiate, 2 – în faza de licitaţie a lucrărilor, 8 – în stadiul de evaluare la ADR Sud-Vest Oltenia, alte 13 fiind în stadiul de depunere în vederea obţinerii fondurilor necesare. Pe parcursul următoarelor două ore şi jumătate, cei prezenţi în Sala ”Lahovari” au putut să ridice în faţa conducerii primăriei şi a reprezentanţilor serviciilor publice (Apavil, ETA, Pieţe Prest, DADP, Poliţia Locală, CET) situaţiile cu care se confruntă: necesitatea amplasării unor puncte închise de colectare a deşeurilor, montarea de limitatoare de viteză pe unele artere de circulaţie, problemele cauzate de traficul intens de pe str. Ferdinand, reabilitarea fântânilor publice, montarea sau demontarea unor bănci, necesitatea corectării coroanelor unor copaci, redesenarea unor parcări sau disensiuni în cadrul unor asociaţii de proprietari. Primarul Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu şi-au notat toate problemele semnalate şi au stabilit, pentru perioada imediat următoare, o serie de deplasări în teren pentru verificarea unor aspecte negative şi pentru găsirea celor mai bune soluţii de remediere a lor.


Cu această ocazie, primarul a anunţat că analizează posibilitatea – acordată, la acest moment, de legislaţia modificată în domeniu – înfiinţării unei firme de salubritate a Primăriei, care să ridice gunoiul nu doar din punctele de colectare, dar şi deşeurile strânse pe lângă acestea, ceea ce ar duce la o mai mare operativitate a acestui serviciu public. O altă intenţie avută în vedere ca urmare a sugestiilor cetăţenilor este aceea de introducere a circulaţiei în sens unic pe strada Ferdinand, în ”pereche” cu una din străzile paralele (Banu Mărăcine sau Topolog), precum şi modernizarea celor două fântâni de pe str. Doctor Hacman şi str. Matei Basarab după modelul celei deja reabilitate de la blocul H3. Întâlnirea s-a terminat numai după ce ultimul vorbitor şi-a expus punctul de vedere, în încheiere primarul Mircia Gutău anunţând că la finalul lunii august sau începutul lunii septembrie se va desfăşura o nouă întâlnire cu cetăţenii din cartierul Nord.