FOTO Tragedie pe calea ferată, în zona Cina din Râmnicu Vâlcea. Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren

Un grav accident feroviar a avut loc în seara zilei de luni în municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona Cina, unde un barbat a fost lovit de trenul care se deplasa pe sensul de mers spre Sibiu.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță a Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea.
Potrivit pompierilor, intervenția a fost una dramatică.

„S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ. Din nefericire, echipajele operative sosite la locul evenimentului au constatat că victima prezenta semne incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Trenul implicat în accident se deplasa pe direcția Râmnicu Vâlcea – Sibiu. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Autoritățile urmează să stabilească identitatea victimei și condițiile în care aceasta a ajuns pe calea ferată.