FOTO: Teatrul Anton Pann de pe scena Festivalului European Timișoara, pe scena Galei UNITER 2020
Teatrul Anton Pann va prezenta publicului timișorean, în ziua de 18 septembrie, la cea de-a XXV-a ediție a celui mai important festival dedicat dramaturgiei românești, spectacolul „Emisie: Titanic Vals”, după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg.
După cum ne spun organizatorii, ediția din acest an a Festivalului European al Spectacolului Timișoara, eveniment care se desfășoară în perioada 13-30 septembrie, va avea o nouă formulă. Va reuni o serie de spectacole, cu selecția națională de spectacole a FEST-FDR, pe noua scenă de teatru montată în aer liber, în Parcul Civic. Scopul festivalului din acest an, în această nouă formulă, este de a transforma Naționalul din Timișoara în epicentrul teatrului românesc. Cele 15 spectacole prezentate în festival au fost selecționate de teatrologul Oana Borș, printre ele numărându-se și spectacolul Teatrului Anton Pann.
Spectacole de calitate și nume sonore ale teatrului românesc prezente la această ediție: Teatrul Național București, Teatrul Național Tg Mureș, Teatrul Act, Unteatru, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul de Vest Reșita Lor li se alătură și numele Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea care va prezenta în ziua vineri, 18 septembrie, de la ora 20.00, pe scena montată în aer liber, în Parcul Civic spectacolul „Emisie: Titanic Vals”, după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg.
Premieră națională a acestui spectacol, a cărui eveniment a avut loc pe 2 martie 2019, a adus de fiecare dată multe aplauze, săli neîncăpătoare și multă, foarte multă bună dispoziție. Pentru rolurile pe care le-a facut în spectacolul „Emisie: Titanic Vals”, după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg, Cătălin Andrei a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2020, categoria Cel mai bun actor în rol secundar.
Uniunea Teatrală din România a decis ca ediţia din acest an a Galei Premiilor UNITER să aibă loc pe 21 septembrie, după ce iniţial a fost programată la 11 mai, la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înfiinţarea teatrului craiovean. Dar despre acest lucru vom mai vorbi în apropierea evenimentului. Până la acest important eveniment din 21 septembrie le urăm actorilor Teatrului Anton Pann, prezenți la Festivalul European de la Timișoara, mult succes și multă putere de muncă. După Timișoara ei vor prezenta alte două spectacole la București, după care vom urmări cu sufletul la gură, cum s-ar spune, cel mai așteptat eveniment teatral din România, transmis în direct de Televiziunea Română, Gala Premiilor UNITER.