FOTO Solidaritate în uniformă! Jandarmii vâlceni au donat sânge pentru a salva vieți

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au arătat, din nou, că spiritul civic și grija față de semeni fac parte din misiunea lor zilnică. În cadrul campaniei “Donează sânge, salvează o viață”, aceștia au ales să ofere un gest concret de solidaritate: donarea de sânge pentru persoanele aflate în suferință.

Reprezentanții instituției au transmis că, prin această acțiune, jandarmii “au venit să ajute semenii aflați în nevoie, demonstrând că fiecare gest contează”.

Totodată, aceștia au subliniat importanța implicării civice: „Fiecare donare reprezintă o șansă pentru cei aflați în momente dificile, iar gestul lor transmite un mesaj puternic – solidaritatea face diferența”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Prin participarea la campanii de donare, jandarmii nu doar contribuie la salvarea de vieți, ci și încurajează comunitatea să urmeze exemplul lor. Acțiunea s-a desfășurat la Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea, în parteneriat cu instituțiile medicale din județ.

“Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la salvarea unor vieți!”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei Vâlcea, încurajând cetățenii să doneze sânge ori de câte ori pot.