FOTO: Șofer beat și fără permis, reținut după ce a provocat pagube
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de polițiștii vâlceni după ce, în noaptea de 5 spre 6 octombrie a.c., în jurul orei 02:45, a provocat un accident rutier = pe DJ 651A, în localitatea Ghioroiu.
“Din primele verificări, a reieșit că un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Ghioroiu, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, în circumstanțe care urmează a fi stabilite cu exactitate în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un autoturism care se afla parcat în afara părții carosabile, totodată lovind două capete de pod, doi arbori și un gard.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și rănirea unei femei care se afla în interiorul autoturismului, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii, s-a constatat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, ieri, 6 octombrie 2024, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în vârstă de 37 de aniȚ, au precizat polițiștii vâlceni.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.