FOTO: SERVICIUL DE PAȘAPOARTE VÂLCEA s-a mutat la River Plazza Mall
Vâlcenii care vor să călătorească sau au altă treabă în străinătate își vor putea procura acum mai ușor un pașaport. Sediul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Vâlcea s-a mutat în Mall-ul din centrul orașului, într-un spațiu generos de 300 de metri pătrați aflat la etajul trei, deschis publicului începând de luni, 14 noiembrie 2022, de la ora 8.30.
Alături de oficialitățile vâlcene, prezenți la deschiderea oficială a sediului au fost Doamna Sude Işık Gürcan – Consilier comercial Ambasada Turciei, Güven Güngör, Asociația oamenilor de afaceri turci
și Omer Suli, proprietar River Plaza Mall.
IPS Varsanufie a ținut o slujbă religioasă și a sfințit noul sediu.
“Colegii mei se mută în casă nouă, un sediu făcut de la zero. Vreau să-l felicit pe șeful serviciului pentru ambiția de care a dat dovadă. Acest sediu este dotat la standard europene”, a spus la inaugurare prefectul Județului Vâlcea, Mihai Oprea.
“Noul sediu este împărțit de un architect. În vechea locație aveam ghișee la parter și birourile la etajul patru. Acum este cu mult mai ușoară relaționarea”, a completat comisarul șef al serviciului de pașapoarte, Bogdan Vergea, care recomandă celor care vor să își facă pașaportul să se înscrie online pentru programări pe site-ul https://www.epasapoarte.ro/.
Vestea bună este că instituția nu va plăti pentru chirie, urmând să achite lunar cheltuielile legate de funcționarea sediului.
Accesul în incinta River Plazza Mall se va face utilizând liftul de persoane dinspre fostul magazin Cozia începând cu ora 08:00.
După ora 10:00, se vor folosi toate căile de acces.
Program de lucru cu publicul
Luni – Vineri 08:00-16:00.