FOTO Râmnicu Vâlcea, pe harta educației verzi: proiect premiat la StartONG
Municipiul Râmnicu Vâlcea intră într-o nouă etapă a educației pentru mediu, după ce proiectul „Compostăm viitorul: laborator verde pentru comunități circulare” a câștigat Locul I în programul StartONG, obținând finanțare pentru implementare.
Inițiativa este coordonată de Asociația STIMAV și se desfășoară în parteneriat cu Liceul Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea și Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea.
Programul StartONG este lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, fiind una dintre cele mai importante platforme de finanțare pentru proiecte comunitare din România.
Proiectul, care se desfășoară în perioada noiembrie – aprilie, propune realizarea unui model-pilot de compostare inteligentă, prin care deșeurile vegetale sunt transformate într-o resursă educațională și ecologică. Elevii și profesorii vor învăța, în mod practic, cum pot fi gestionate responsabil resturile organice, contribuind la dezvoltarea unei comunități circulare și sustenabile.
Inițiativa își propune să transforme curțile școlilor în adevărate laboratoare verzi, unde tinerii pot experimenta direct procesele de compostare și pot înțelege impactul pe care îl au gesturile mici asupra mediului.
Directorul Liceul Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea, Gabriela Staicu, a subliniat importanța implicării elevilor în astfel de proiecte educaționale.
„Ne dorim ca elevii noștri să înțeleagă că protejarea mediului începe cu gesturi simple și responsabile. Prin acest proiect, transformăm școala într-un spațiu de învățare practică despre economie circulară și sustenabilitate”, a declarat Gabriela Staicu, directorul unității de învățământ.
Prin această inițiativă, Râmnicu Vâlcea se alătură orașelor care investesc în educația ecologică a tinerilor, demonstrând că schimbarea începe în școală și se răspândește în întreaga comunitate.
Felicitări tuturor celor implicați! Proiectul arată că viitorul verde se construiește pas cu pas, iar educația rămâne cea mai puternică resursă pentru o comunitate responsabilă.



