FOTO: Primăria Municipiului a premiat o locuitoare a Râmnicului la împlinirea vârstei de 100 de ani

Dragostea familiei și un stil de viață cumpătat au adus-o pe domna Maria Zorici din Râmnicu Vâlcea la vârsta de 100 de ani, pe care și-a aniversat-o alături de cei dragi, dar și împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului care i-au oferit Diploma „Vârsta de Aur” și un premiu în valoare de 1000 de lei. Este cel de-al treilea centenar aniversat de administrația locală în cursul anului 2024; totodată, conform unei alte tradiții locale, 47 de nonagenari au fost sărbătoriți cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor, acestora urmând să li se alăture, într-un moment festiv organizat în cadrul sărbătorilor de sfârșit de an, alți 10 râmniceni cu vârste la fel de venerabile.