
FOTO “Pe fir de borangic” – Tradiție, comunitate și speranță la Stoenești
Comuna Stoenești a îmbrăcat din nou straie de sărbătoare! Duminică, 13 iulie 2025, vâlcenii și oaspeții lor au fost invitați la cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Pe fir de borangic” – o celebrare autentică a tradiției românești a țesutului cu borangic, dar și o adevărată zi a comunității.
Evenimentul, devenit deja o tradiție în Stoenești, reunește în fiecare an oameni dragi, iubitori de frumos, artă populară și autenticitate românească. Iar în mijlocul acestei sărbători s-a aflat din nou primarul comunei, Gheorghe Dumbravă, omul care, cu viziune și dăruire, reușește să transforme o simplă zi de vară într-un eveniment de suflet pentru întreaga zonă.
“Îl felicit pe domnul primar Gheorghe Dumbravă, pentru că în fiecare an reușește să organizeze pe placul tuturor acest eveniment frumos”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, prezent și el la eveniment.
Împreună pentru viitorul comunei
Președintele Rădulescu a profitat de această ocazie pentru a le transmite oamenilor din Stoenești că urmează vremuri bune pentru comună:
“Le-am spus și eu vâlcenilor din Stoenești că avem proiecte frumoase împreună, aș putea spune chiar ambițioase, pentru dezvoltarea comunei. Fie că vorbim despre noi centre sociale, despre investiții în educația tinerilor din Stoenești sau construirea unui adăpost pentru animale, sunt investiții pe care le facem, cu bună-credință, pentru oameni”.
Borangicul – firul care leagă trecutul de viitor
Numele sărbătorii “Pe fir de borangic”, nu este întâmplător. La Stoenești se află un loc cu totul aparte: atelierul de familie Borangic Niculescu – unicul atelier din România unde întregul proces de prelucrare a mătăsii se desfășoară ca odinioară “din fir în ie”.
De la creșterea viermilor de mătase, la obținerea borangicului, țesutul manual și până la realizarea iilor și a ștergarelor tradiționale, totul este făcut cu migală și respect pentru meșteșugul autentic românesc. Este, în fapt, o comoară vie a patrimoniului nostru cultural, o punte între generații.
Mulțumire și emoție
La finalul zilei, emoția și recunoștința au fost simțite în fiecare colț al comunei. Colectivul Primăriei Stoenești a transmis un mesaj plin de căldură către toți cei care au participat:
“Vă mulțumim din suflet tuturor celor care ați fost alături de noi la sărbătoarea comunei! Prezența voastră numeroasă, zâmbetele și buna dispoziție au transformat această zi într-un adevărat prilej de bucurie și comunitate. Ne dorim ca această sărbătoare să devină o tradiție care să ne aducă împreună an de an”.
Un loc unde tradiția nu moare, ci înflorește în fiecare vară
“Pe fir de borangic” nu este doar un eveniment. Este o poveste scrisă cu grijă, an de an, în inima Vâlcii, unde borangicul nu este doar o mătase, ci un fir care țese identitatea unei comunități. La Stoenești, tradiția nu doar că este păstrată, ci trăiește și este dată mai departe, cu mândrie.
Letiția Lazăr