FOTO: Muzică, distracție și momente emoționante la “Ziua Comunei Budești”

Momente de distracție, dar și emoționante pentru locuitorii comunei Budești care s-au adunat pe izlazul din satul Racovița pentru a marca “Ziua Comunei Budești”. Prezenți la sărbătoarea comunei Budești au fost, alături de primarul Ion Vlădulescu, și senatorul Claudia Banu, secretarul de stat Aurel Simion, deputatul Laurențiu Cazan, primarul localității Bujoreni – Gheorghe Gîngu, consilieri județeni și locali.

Evenimentul a început sâmbătă, 3 august, cu un spectacol de muzică oferit de DJ Joe și formațiile Anemary și Pragu’ de Sus. Punctul culminant al serii a fost concertul Lidiei Buble, care a încheiat prima zi într-o notă de excepție.

Duminică, 4 august, evenimentele festive au început cu un spectacol impresionant oferit de copiii talentați din localitate. Acești tineri artiști au prezentat un program artistic variat, care a inclus cântece și dansuri. Îmbrăcați în straie populare autentice, copiii au ”defilat” pe scenă, arătând cu mândrie portul tradițional specific zonei.

Primarul Ion Vlădulescu a urcat pe scenă pentru a-i premia pe toți participanții. “Acești copii sunt viitorul comunei noastre. Este esențial să le arătăm cât de valoroase sunt rădăcinile noastre culturale și să-i încurajăm să le păstreze și să le promoveze,” a spus primarul.

Într-o ceremonie emoționantă, 10 cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie au fost felicitate pentru longevitatea și devotamentul lor. Primarul Ion Vlădulescu le-a oferit diplome și mici daruri, ca simbol al aprecierii comunității pentru exemplul de iubire și fidelitate pe care îl oferă:
“Este un privilegiu să celebrăm astăzi aceste cupluri remarcabile. Dragostea și dedicarea lor sunt o sursă de inspirație pentru noi toți. Într-o lume în continuă schimbare, stabilitatea și afecțiunea pe care și le oferă reciproc sunt adevărate valori de prețuit”.

În fața comunității prezente, dar și a consilierilor locali, primarul Ion Vlădulescu a declarat: „Mă bucur nespus că am reușit să aducem atât de multă bucurie în Budești, sărbătorind împreună ziua comunei noastre. Este o onoare să văd comuna înflorind, iar dumneavoastră, cetățenii acestei localități, să beneficiați de toate investițiile pe care noi am reușit să le realizăm.”

Ziua de duminică a continuat cu muzică populară românească și dansuri, iar seara s-a încheiat spectaculos, cu un impresionant foc de artificii.

SONY DSC