FOTO Mașină cuprinsă de flăcări în cartierul Goranu

Un autoturism a fost mistuit de flăcări, astăzi, în municipiul Râmnicu Vâlcea, cartierul Goranu.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, cartier Goranu, iar la fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă”, au comunicat pompierii vâlceni.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism”l, însă intervenția promptă a militarilor a limitat extinderea flăcărilor.
„Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari, fiind lichidat, în limitele găsite”, au declarat aceștia.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.