FOTO Liceul Tehnologic „General Magheru” beneficiază de un internat modern, cu cele mai ridicate standarde de confort și siguranță

Luni, 9 februarie, primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările complexe de modernizare realizate în ultima perioadă la internatul Liceului Tehnologic „General Magheru”. În urma investiției, imobilul oferă elevilor din afara orașului condiții de locuit de cea mai bună calitate în camere cu patru paturi (totalizând 120 de locuri), cu mobilier nou și echipate cu aer condiționat, alături de grupuri sanitare, săli de lectură, bibliotecă, cabinet medical (inclusiv cu dotări pentru stomatologie și prevăzut cu un izolator cu mai multe paturi), magazii de echipamente etc.

Cu această ocazie, edilul-șef și-a reafirmat angajamentul de a da cât mai multe șanse învățământului profesional, afirmând că următoarele obiective avute în vedere pentru unitatea școlară din sudul municipiului sunt reabilitarea cantinei, a terenului de sport și, nu în ultimul rând, dotarea atelierelor cu echipamente de studiu de ultimă generație.

Profitând de prezența în liceu, primarul Gutău a verificat și sala de sport școlară amenajată recent în clădirea unui fost atelier dezafectat, arâtându-și mulțumirea pentru calitatea lucrărilor executate. În declarațiile lor, atât edilul-șef, cât și directoarea Elena Olteanu și-au exprimat convingerea că date fiind noile condiții oferite de internatul modernizat, este de așteptat o creștere semnificativă a interesului elevilor pentru acest tip de învățământ.

Reabilitarea internatului Liceului Tehnologic „General Magheru” vine în continuarea acțiunilor Municipalității Râmnicului de sprijinire a învățământului profesional, printre care se numără promovarea învățământului dual sau reabilitarea în urmă cu aproape doi ani a internatului Liceului Tehnologic Forestier.