FOTO: Laurențiu Cazan a luat parte la primul eveniment despre creșterea calității vieții în satele și comunele din România
Deputatul Laurențiu Cazan a participat vineri, 7 mai, la un eveniment dedicat rolului pe care bibliotecile publice îl au ca centre comunitare și de cunoaștere. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Locală Pietrari din județul Vâlcea și a avut ca scop identificarea resurselor în comunități, la nivel local, național și internațional, care să fie investite pe termen mediu și lung în bibliotecile publice din România.
„Bibliotecile publice reprezintă locurile în care locuitorii dintr-o comunitate au șansa de a se dezvolta, de a învăța și de a-și îmbogăți orizontul de cunoaștere. Îmi aduc aminte cu drag de momentele din copilărie în care mergeam la bibliotecă și împrumutam cărți, citeam și mă pierdeam în lumea personajelor și noilor informații. Îmi doresc ca toți copiii din România să experimenteze acest lucru, astfel că susțin parteneriatele durabile cu mediul guvernamental, care stă la baza dezvoltării bibliotecilor.”, a declarat deputatul PNL.
Alături de Laurențiu Cazan, la eveniment au participat secretari de stat, Iulia Popovici și Corina Atanasiu, directorul British Council România, Nigell Bellingham, reprezentanți ai diferitelor organizații și fundații din domeniul educației, deputații Cătălin Teniță și Marian Lazăr, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, bibliotecarul din Pietrari, Crina Popescu, reprezentanți ai bibliotecilor Județene din Vâlcea și Dâmbovița și tineri din cluburile tehnice și digitale ale Bibliotecii Publice Pietrari.
Biblioteca gazdă din Pietrari este una dintre cele mai inovative biblioteci publice rurale din țară. Serviciile ei au fost recunoscute în 2014 prin Premiului EIFL pentru Inovație și prin faptul că au inspirat un program național cum este CODEKids. În prezent biblioteca din Pietrari implementează proiectul “Books not Bullying”, finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, găzduiește un club de robotică, deține și pune în slujba comunității imprimante 3D, oferă acces la diverse servicii digitale și online, pe lângă organizarea de evenimente, instruiri și ateliere pe diverse subiecte de interes pentru locuitorii comunei.
Biblioteca a construit și o bancă de semințe locale foarte utilă agricultorilor din zonă, având și o colecție de cărți, reviste și alte materiale informative offline și online care acoperă nevoile copiilor, adolescenților, dar și ale adulților și seniorilor comunei.