FOTO: IPS Varsanufie va resfinți Paraclisul Arhiepiscopal Sfinții Petru și Pavel din Râmnicu Vâlcea

Sâmbătă, 29 iunie 2019, cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Paraclisului Arhiepiscopal Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Municipiul Râmnicu-Vâlcea, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie va săvârși slujba de resfințire a acestui locaș și Sfânta Liturghie arhierească, începând cu ora 9:00.


Totodată, această zi de sărbătoare a fost declarată în Eparhia Râmnicului ca Sărbătoarea jurnaliștilor și scriitorilor din Arhiepiscopia Râmnicului spre comemorarea și cinstirea promotorilor și continuatorilor culturii și spiritualității vâlcene. În acest sens, imediat după Sfânta Liturghie Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie va săvârși slujba de mulțumire și binecuvântare pentru toți jurnaliștii prezenți și a parastasului pentru cei adormiți în Domnul.