FOTO: Incendiu la acoperișul unei case în Păușești-Măglași

Un incendiu a izbucnit la acoperisul unei locuințe, în localitatea Pausesti Maglasi în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Pompierii militari s-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au fost anunțate și SVSU Olănești și Păușești Măglași.
“La sosirea echipajelor operative ardea generalizat acoperișul, pe o suprafață de cca 100 de mp. Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea pompierilor și lichidat în limitele găsite. Au fost salvate restul locuinței, o bucătărie de vară și o casă aflate în proximitatea incendiului. A ars acoperisul casei, în suprafata de aproximativ 100 de mp. S-au degradat pereții si tavanul casei. Nu au fost victime”, au comunicat pompierii vâlceni.
Cauza probabilă: efectul termic al curentului electric.