FOTO/VIDEO Foc devastator la Bujoreni! Mansarda casei și două anexe, în flăcări!

UPDATE VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază la o locuință din comuna Bujoreni, pompierii vâlceni fiind mobilizați de urgență pentru a limita dezastrul.

„Incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Bujoreni. Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Bujoreni”, a transmis maiorul Albinaru Sorin din cadrul ISU Vâlcea.

La fața locului au ajuns rapid trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și, ulterior, două autospeciale de muncă operativă pentru sprijin.

„La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la casa de locuit și la 2 anexe gospodărești. Nu sunt victime”, a precizat maiorul Albinaru.

Flăcările au cuprins două anexe gospodărești, pe aproximativ 50 de metri pătrați, și s-au extins la mansarda și acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați. Intervenția pompierilor este una complexă, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile din gospodărie.

“O persoană de sex feminin a suferit un atac de panică și, ca urmare a acestui fapt, la locul intervenției a fost direcționat un echipaj SAJ. În aceste momente incendiu este localizat. Se acționează pentru lichidarea acestuia și pentru îndepărtarea efectelor negative.
Misiune în dinamică”, au mai comunicat pompierii vâlceni.

Echipajele ISU continuă operațiunile de lichidare și răcire a zonelor afectate, pentru a preveni reaprinderea, iar specialiștii urmează să stabilească cauza incendiului.