FOTO: Finanţare europeană nerambursabilă pentru încă un proiect de reabilitare termică a unor blocuri de locuinţe

În data de 05.04.2019 s-a semnat Contractul de Finanţare nr. 4122 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, Organismul Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe bl. 3 – Calea lui Traian, bl. 64 – str. Iancu Pop, bl. ”Filipin”, bl. D3 şi bl. D4 – Calea lui Traian, cod SMIS 121599. Valoarea totală a Contractului de Finanţare este de 11.183.009,76 lei.


Proiectul a fost depus de Municipiul Râmnicu Vâlcea în cadrul Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea A – Clădiri rezidenţiale. Unul dintre obiectivele specifice urmărite este creşterea eficienţei energetice a celor cinci blocurilor de locuinţe şi obţinerea unei reduceri de cel puţin 40% a consumului de energie pentru încălzire. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a încheiat deja contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri europene pentru încă 7 proiecte de acest fel, în cadrul cărora se reabilitează termic peste 40 de blocuri de locuinţe din oraş.