FOTO Erasmus+, Lisabona, Portugalia (14.04.2025-02.05.2025)! Abilitați profesionale si experiențe unice pentru elevii Liceul Tehnologic Forestier

Proiectul Eramus+ nr. 2024-1-RO01-KA121-VET- 000219996 al Liceului Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea este în plină desfășurare, primul flux și-a realizat mobilitatea în Valencia, Spania, (10.02.2025-28.02.2025) urmând fluxul doi care își desfășoară activitatea practică în Lisabona, Portugalia (14.04.2025-02.05.2025), cu elevi ai profilului Resurse Naturale și Protecția Mediului, respectiv Industrie Alimentară.

Proiectul a fost conceput pentru a-i sprijini și pentru a le forma noi priceperi și deprinderi care să corespundă solicitărilor specifice pieței muncii din Europa și să permită îmbunătățirea nivelului de relaționare și comunicare între elevi, dar și între elevi și viitori parteneri europeni. Stagiul de practică îl desfășoară la diverși agenți economici, din Lisabona, recunoscuti în sectorul de grădinărit pentru capacitatea lor tehnică, inovativă și calitatea finală a tuturor lucrărilor depuse.
Scopul acestei mobilități este de a forma noi deprinderi și abilități practice în amenajarea spațiilor verzi în vederea facilitării dezvoltării profesionale, să fie mai bine pregătiți pentru o meserie frumoasă și de viitor!

De asemenea, au oportunitatea de a învăța noi tehnici de lucru într-un loc de muncă, cu condiții reale de muncă, să-și gestioneze sarcinile primite la locul de muncă pentru a reuși produsul final. În același timp au ocazia să înlăture barierele lingvistice pentru a putea lucra oriunde în Europa.

Pentru elevi este o șansă unică în viață, să lucreze într-o țară europeană și să cunoască condiții reale de muncă și cum să se dezvolte profesional în acest domeniu. Un proiect pentru o natură verde, pentru educația copiilor în protejarea mediului înconjurător, o nouă provocare, o nouă viziune despre meseria de mâine și depășirea propriilor bariere de orice natură! Proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul #Erasmus+.

ing. prof. Staicu Gabriela – Director Liceul Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea