FOTO Doi pompieri vâlceni, pe podium la Campionatul European al Polițiștilor și Pompierilor în Gibraltar
În urmă cu puțin timp, doi angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au ocupat primele locuri pe podium la Campionatul European al Polițiștilor și Pompierilor, ce se desfășoară în Gibraltar.
Cei doi subofițeri au obținut aurul, argintul și bronzul astfel:
– Oprea Alexandru a câștigat de două ori locul 1 la probele de alergare 200 de metri viteza și săritura în înălțime, locul 2 la 100 de metri viteza, și locul 3 la săritura în lungime, la categoria de vârstă 30-34.
– Nedelcu Cătălin a obținut medalie de aur la aruncarea cu sulița și medalie de argint la proba de alergare 400 de m. garduri și medalia de argint la ștafeta 4X400 m. Cei doi sunt angajați ai ISU Vâlcea în structurile de intervenție.
La competiția din Gibraltar participă 20 de pompieri din toată țară, aceștia fiind selectați în urma rezultatelor foarte bune obținute în ultimii ani la diferite competiții desfășurare atât la nivel național, cât și la nivel european și mondial.