FOTO Costi Rădulescu verifică stadiul lucrărilor la Runcu
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat azi, 3 august, în comuna Runcu, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe care RAJDP Vâlcea le desfăşoară în zonă.
Conform Programului de reparaţii şi întreţinere drumuri judeţene al Consiliului Judeţean, la Runcu se fac reparaţii pe tot sectorul de 8 km, adică de la intrarea în localitate, dinspre Fedeleșoiu, până în satul Valea Babei – limita cu județul Argeș, şi se toarnă covor asfaltic pe un kilometru de drum.
„Colegii mei de la RAJDP Vâlcea își fac datoria față de vâlceni și toarnă asfalt, chiar dacă suntem în plină caniculă. Pentru mine, ei sunt adevărați eroi și de aceea vreau să le mulțumesc, în mod deosebit, pentru sacrificiul lor de a lucra, cu asfaltul încins, în plin soare, pe o căldură greu de suportat şi la umbră!
Mulțumesc, dragii mei drumari!”, a declarat Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.