FOTO Comuna Păuşeşti calamitată de ploi torenţiale! Primarul Cătălin Avan cere ajutorul Guvernului
A fost cea mai mare aversă de ploaie căzută peste Păuşeşti Otăsău vreodată. Cantitatea de apă a ajuns la 58 de litri pe metru pătrat în jumătate de oră. Primarul Cătălin Avan a scos toate utilajele pe drumuri şi oamenii de la ajutor social pentru a curăţi ce se poate curăţa.
Edilul a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă care a întocmit un raport şi l-a înaintat deja Prefectului de Vâlcea.
“Comuna are nevoie de susţinere guvernamentală neaparat. Suntem într-o situaţie dificilă au fost afectate drumuri şi poduri. Pe Legea Bugetului am primit zero lei la echilibrare din TVA. Nu avem până în luna august decât banii de salarii și iluminat. Există eroziuni la poduri și de cîțiva metri cubi. Nu putem face față, deși, știți bine, că noi am făcut atâtea lucruri cu bani puțini de data asta chiar nu avem cum să reparăm efectele calamității fără sprijin al Guvernului care ne poate aloca sume din fondul pentru situații de urgență”, ne-a comunicat telefonic primarul Avan. (T.G.)