FOTO: Centrul Social de Urgenţă ”Ioana” – adăpost şi sprijin pentru persoanele aflate în situaţii foarte dificile
Deschis în toamna anului 2008, Centrul Social de Urgenţă ”Ioana” ce funcţionează în subordinea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea este un refugiu primitor pentru oamenii aflaţi în situaţii foarte dificile.
La acest moment, în CSU ”Ioana” sunt adăpostite 16 persoane (15 bărbaţi şi o femeie), cel mai tânăr având vârsta de 18 ani, iar cel mai vârstnic – 77 de ani. Motivele care i-au făcut să bată la uşa Centrului au fost dintre cele mai diverse: lipsa unui domiciliu, a unor venituri stabile, fără rude sau cunoştinţe la care să apeleze sau tranzitul către alte destinaţii întrerupt, din diverse cauze, în Râmnic; unii au venit de bunăvoie, alţii au fost trimişi de către Spitalul Judeţean sau au fost aduşi de Poliţia municipiului sau de Poliţia Locală, în baza protocoalelor de colaborare existente. Tot aici, în temeiul unui acord încheiat cu Poliţia Română şi a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu completările şi modificările ulterioare, sunt aduşi şi agresorii definiţi în acest context, unul dintre cei găzduiţi acum de CSU ”Ioana” încadrându-se în această categorie.
Cei care se adăpostesc în Centru beneficiază de cazare în şapte camere cu câte trei paturi, cu grupuri sanitare comune, de o masă caldă la prânz, de consult psihologic, de sprijin în obţinerea unor drepturi, documente sau servicii (ajutor social, acte de identitate, înscrierea la un medic de familie etc.), precum şi de alte forme de sprijin oferite de personalul Centrului sau de partenerii tradiţionali: Arhiepiscopia Râmnicului, Parohia Trăistari sau Biserica Greco-Catolică. De menţionat şi faptul că Centrul ”Ioana” a fost locul unde 14 persoane fără adăpost au marcat, pe 31 decembrie 2019, intrarea în noul an.