FOTO Centenar Dumitru Șchiopu, un omagiu adus tradiției ceramice din Vlădești
Comunitatea din Vlădești a marcat un moment cu profundă încărcătură culturală prin organizarea evenimentului „Centenar Dumitru Șchiopu”, un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți ceramiști ai zonei. Manifestarea a fost prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la nașterea meșterului și a adus în prim-plan o viață dedicată artei populare autentice.
Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Vlădești, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, subliniind importanța păstrării și promovării patrimoniului cultural local.
Dumitru Șchiopu a început să lucreze la roata olarului în anul 1940, pe când avea doar 13–14 ani, deprinzând tainele meșteșugului de la tatăl său. De-a lungul timpului, creațiile sale au devenit reprezentative pentru ceramica de Vlădești, fiind apreciate pentru autenticitate și valoare artistică.
Moștenirea sa este dusă mai departe de fiica sa, Elena Violeta Pătru, și de soțul acesteia, Eugel Pătru, ambii recunoscuți oficial cu titlul de „Tezaur Uman Viu”, o distincție care confirmă rolul lor esențial în conservarea tradițiilor meșteșugărești.
Centenarul Dumitru Șchiopu a fost nu doar un act comemorativ, ci și o reafirmare a identității culturale a Vlădeștiului, o comunitate care continuă să își onoreze valorile și oamenii ce au contribuit la păstrarea tradițiilor românești.



