FOTO: CAMPANIA “SUNT COOL ȘI FĂRĂ BULLYING!” A ÎNCEPUT ȘI ÎN JUDEȚUL VÂLCEA

Săptămâna trecută la Școala Gimnazială Take Ionescu din Rm. Vâlcea au avut loc primele 2 activități preventive din Campania “Sunt Cool și fără bullying!” inițiată de I.P.J. Vâlcea prin Biroul Siguranță Școlară, în parteneriat cu unitatea de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și C.J.R.A.E. Vâlcea.

Au participat 38 de elevi, cadrele didactice de la orele respective, precum și consilierul școlar.

Perioada în care va fi implementată campania la Școala Gimnazială Take Ionescu, Rm. Vâlcea este noiembrie-decembrie 2022, activitățile urmând a fi desfășurate de Biroul Siguranță Școlară în cooperare cu Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Poliția mun. Rm. Vâlcea prin polițiștii de proximitate.

A fost stabilit un calendar al activităților preventive la clasele III-VIII, urmând a fi stabilite și activități de informare, precum și ședințe pentru părinți, ce se vor derula în unitatea de învățământ.

De asemenea, în perioada 31.10-05.11.2022 au fost continuate activitățile de prevenire în cadrul campaniei Biroului Siguranță Școlară “Violența nu este o soluție, răspunderea îți aparține!”, polițiștii fiind prezenți în rândul elevilor de la Colegiul Energetic Rm. Vâlcea, Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Rm. Vâlcea, Școlile Gimnaziale din Ionești, Orlești, Stănești, Roești și Bunești.

Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte comportamente responsabile, să arate respect în jurul lor, să informeze de îndată cadrele didactice, părinții și instituțiile abilitate atunci când sunt victimele sau martorii unei agresiuni în școală.

Elevii au fost instruiți cu privire la necesitatea respectării regulamentelor de ordine interioară ale unităților de învățământ, în scopul evitării amplificării diverselor situații ce pot apărea între elevi, pentru a nu degenera în fapte penale.

A fost prezentat regimul juridic al răspunderii penale și contravenționele aplicabile minorului, unora dintre elevi fiindu-le doar reamintite aceste noțiuni, întrucât nu se aflau la prima activitate preventivă de acest gen.

Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!