FOTO Bătaie într-un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă seara, în Centrul pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat, amplasat în Cartierul Nord al Râmnicului a avut loc o bătaie în toată regula. Agresorii provin de la Centrul de Plasament Pentru Beneficiari “Ana”, aflat în imediata vecinătate. Au fost agresați doi frați cu vârsta de 13, respectiv 15 ani.
Potrivit conducerii centrului de plasament unde a avut loc incidentul, totul a pornit de la o presupusă datorie pe care trebuiau să o plătească copiii agresați. Directorul instituției spune că cei doi frați nu prezintă urme vizibile de violență, dar recunoaște că vizitele nocturne făcute de personal trebuie să fie mai dese.
“Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara. Doi dintre beneficiarii altui centru, Centrul “Ana”, au intrat în clădirea de la noi. Cei care au agresat au vârste mai mari, de 17, 18 ani. Au acuzat că este vorba de datorii neplătite. Eventualele urme de violențe vor fi stabilite de un certificat medico-legal. Incidentul este aplanat, există o notă de informare și lucrurile trebuie să le rezolvăm noi. Copiii nu prezintă urme de violențe, nu prezintă echimoze. Copiii de la noi provin din familii dezorganizate, sau monoparentale sau părinți care consumă diverse băuturi alcoolice. La noi ei stau o perioadă de timp determinată și încercăm să găsim o soluție pentru ei, fie să meargă la un asistent maternal, fie la o rudă apropiată. Dacă nu, vor merge la unul din centrele din cadrul direcției”, ne-a declarat Horia Ceaușu, director Centrul pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat.
Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea s-a sesizat din oficiu şi efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe. “Precizez faptul că poliţia nu a fost sesizată anterior de incident, nici de minorii implicaţi sau de vreun reprezentant al centrului. Una peste alta, vina este și a mea, trebuie să amplificăm vizitele nocturne, vizitele de sâmbăta și duminică. Colegii de acolo și-au făcut treaba exemplar”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Vâlcea, Loredana Sandu. În luna decembrie a anului trecut, tot la Centrul pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat a trecut printr-un alt incident, o fetiță grav bolnavă decedând, la momentul respectiv centrul de plasament având o altă conducere. (G.C.)