FOTO: Bărbat rănit de o șoferiță în zona Sălii Sporturilor Traian
Un alt accident a avut loc astăzi, 29 ianuarie a.c., în jurul orei 11:30, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona Sălii Sporturilor Traian.
“La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier, iar în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 32 de ani, din comuna Tetoiu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 73 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.