FOTO: Au început lucrările la viitorul sediu al Vămii din Sudul Râmnicului: de anul viitor, traficul greu va fi scos din oraş
În urma acordului de principiu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) – în cadrul căreia funcţionează Direcţia Generală a Vămilor – Primăria Râmnicu Vâlcea a demarat procedurile de construire în Sudul oraşului, în zona Parcului Industrial, cu acces direct din DN67 – strada Ştrandului, a unui nou sediu pentru Biroul Vamal local, astfel încât traficul greu de marfă să fie scos complet din municipiu.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 11.05.2020, iar executantul – asocierea Europan Prod S.A, Impecabil S.R.L., Colen Impex S.R.L., Arhigrup S.R.L. şi Teleteknica Engineering S.R.L. – are la dispoziţie 12 luni pentru finalizarea lucrărilor. După mutarea Biroului Vamal în viitorul sediu, destinaţia clădirii din vecinătatea Gării CFR în care această instituţie funcţionează în prezent – imobil ce va intra, la schimb, în proprietatea Municipiului – va fi stabilită în urma unor dezbateri publice.