FOTO Arme ilegale și muniție artizanală descoperite în Vâlcea! Două dosare penale după controale ale polițiștilor
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au întocmit două dosare penale în urma unor controale desfășurate pe 17 martie 2026, pe linia respectării regimului armelor și munițiilor.
În comuna Dăești, la locuința unui bărbat de 66 de ani, oamenii legii au descoperit două arme neletale deținute ilegal: o pușcă de calibru 4,5 mm și un pistol.
Un alt caz a fost înregistrat în comuna Popești, unde un bărbat de 78 de ani, deținător legal de arme de vânătoare, avea în locuință muniție confecționată artizanal și materiale folosite la producerea acesteia. Totodată, polițiștii au constatat că armele nu erau păstrate în condițiile impuse de lege.
Armele și bunurile identificate au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite dosare penale.
„În cauză, au fost întocmite două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, precum și de nerespectare a regimului materiilor explozive” a comunicat IPJ Vâlcea.
Polițiștii atrag atenția și asupra respectării legislației în vigoare:
„Polițiștii recomandă cetățenilor să respecte cu strictețe prevederile legale privind regimul armelor și al munițiilor, să nu dețină sau să utilizeze ilegal astfel de bunuri și să asigure păstrarea acestora în condiții de siguranță, pentru prevenirea unor evenimente nedorite”.
Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor ilegale și creșterea siguranței publice.

