FOTO Armă neletală descoperită la domiciliul unui bărbat din Orlești. Polițiștii au deschis dosar penal
Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din comuna Orlești, a intrat în atenția polițiștilor după ce aceștia au descoperit, la domiciliul său, o armă neletală de tir sportiv deținută ilegal, alături de muniția aferentă.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, verificările au avut loc vineri, 27 martie 2026, în cadrul unor acțiuni specifice desfășurate de Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o armă neletală de tir sportiv, precum și muniția aferentă, respectiv 61 de proiectile tip diabol”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Din cercetări a reieșit că bărbatul nu deținea permis de armă, document obligatoriu pentru deținerea, portul și folosirea armelor, fie ele letale sau neletale.
„Bărbatul nu este și nu a fost deținător de permis de armă, necesar pentru deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor letale sau neletale”, au mai transmis polițiștii.
În acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.
Totodată, arma și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Reprezentanții IPJ Vâlcea atrag atenția asupra respectării legislației în domeniu: „Deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește conform legii”.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având ca scop prevenirea faptelor ilegale și creșterea gradului de siguranță publică.

