FOTO: Amenajarea străzii Straubing la final: se trasează marcajele rutiere
În cursul zilei de 17 iulie, pe strada Straubing – atât pe porţiunea recent asfaltată, cuprinsă între limita administrativă cu Fedeleşoiu şi podul peste fosta cale ferată, cât şi până la intersecţia cu Calea Bucureşti – s-au demarat lucrările de trasare a marcajelor rutiere de separare a sensurilor de mers.
Totodată, un utilaj special a curăţat marginile drumului, astfel încât, în cel mai scurt timp, să poată fi trasate şi marcajele de delimitare a părţii carosabile. Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie în zonă pentru evitarea oricăror evenimente negative.