FOTO Alei pietonale moderne în Vlădeşti
Administraţia locală din Vlădeşti a demarat un proiect amplu de îmbunătăţirea infrastructurii. Proiectul prevede consolidarea aleilor pietonale, construirea de ziduri de sprijin, rigole şi podeţe pe o lungime de 2 kilometri spre comuna limitrofă Păuşeşti Măglaşi.
Lucrările vor dura doi ani şi primăria a prevăzut 9 miliarde de lei vechi din bugetul propriu, dar şi din rectificările ce urmează a fi primite de la Consiliul Judeţean pentru finanţarea acestui proiect. Pentru acest an au fost aprobaţi deja 3 miliarde de lei, lucrările sunt în plină desfăşurare, vremeaa bună favorizează constructorul.
Joi, 22 iunie am fost la faţa locului alături de primarul Adrian Cosac şi viceprimarul Bogdan Pirnea. Primarul ne-a arătat pe teren că a apărut necesitatea construirii unui număr mai mare de podeţe de acces în curţile unor persoane fizice sau instituţii, decât era prevăzut iniţial în proiect.
“Iniţial am crezut că pe o parte, pe o lungime importantă, noile rigole vor putea fi folosite de tineretul din comună pentru practicarea sportului cu role sau plăci, dar după cum vedeţi a fost necesar să facem şi aceste podeţe. Este posibil ca numărul celor care trebuie refăcute să fie mai mare ceea ce va duce ori la scumpirea lucrării ori la micşorarea lungimii pe care o executăm. Important este însă că lucrarea este de calitate şi schimbă integral aspectul localităţii într-o zonă intens circulată. După cum ştiţi numărul de turişti care vizitează zona, sau care tranzitează spre oraşul Băile Olăneşti creşte de la an la an. Este important pentru cei care vin în staţiunile noastre să treacă prin localităţi cu infrastructură modernă. Şi este important şi pentru localnici care sunt mulţumiţi. Sperăm să transformăm în următorii ani toate drumurile din Vlădeşti”, ne-a declarat primarul Cosac. (T.G.)