FOTO Accident rutier la Ionești! Două autotrenuri și două autoturisme implicate

Pompierii militari vâlceni au intervenit, cu puțin timp în urmă, la un accident rutier produs pe raza localității Ionești.

Potrivit reprezentanților ISU Vâlcea, în evenimentul rutier au fost implicate două autotrenuri încărcate cu piatră și două autoturisme, în care se aflau în total șase persoane. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Punctului de Lucru Ionești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o autospecială SMURD. De asemenea, au intervenit și două ambulanțe SAJ.

„Au fost evaluate medical două persoane, care ulterior au refuzat transportul la spital. Nu au fost persoane încarcerate. Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului”, a declarat maiorul Sorin Albinaru, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

Poliția urmează să stabilească împrejurările producerii evenimentului rutier.