FOTO: Accident pe bulevardul Dem Rădulescu! Două persoane rănite, una încarcerată

Un accident rutier grav s-a produs, în jurul orei 12.00, pe bulevardul Dem Rădulescu din municipiul Râmnicu Vâlcea. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului, două persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, în accident au fost implicate două autovehicule conduse de un bărbat de 78 de ani din Ocnele Mari și un altul de 43 de ani din comuna Budești. În urma coliziunii, șoferul în vârstă de 78 de ani și o pasageră din același autoturism au suferit leziuni și au fost transportați la spital.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

La fața locului au intervenit rapid pompierii militari din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

„Echipajele operative au constatat că în accident au fost implicate două autoturisme și patru persoane. Una dintre acestea, un bărbat, era încarcerată. Victima a fost extrasă rapid, în stare conștientă și cooperantă, și predată echipajului medical. În total, două persoane – un bărbat și o femeie – au fost transportate la UPU Vâlcea”, a declarat maior Albinaru Sorin, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției.

Cazul rămâne în atenția autorităților, care continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.