FOTO: Accident la Brezoi! O femeie a fost rănită și transportată la spital

Un accident a avut loc în Brezoi, Vâlcea, vineri, 7 februarie 2025, ora 14.00. Un bărbat de 58 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-un șanț. În urma impactului, o femeie de 55 de ani, tot din municipiul Râmnicu Vâlcea, pasageră în autoturism, încarcerată, a suferit răni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în localitatea Brezoi.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță aparținând SAJ.
Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în accidentul rutier este implicat un singur autoturism și 3 persoane, dintre care una încarcerată. Salvatorii au extras cu celeritate persoana încarcerată și au predat-o, conștientă, echipajului medical SAJ, care a transportat-o la CPU Brezoi. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Vâlcea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.