FOTO 33 de cupluri de râmniceni au fost sărbătorite la împlinirea a 50 de ani de căsnicie
Continuând tradiţia începută în 1999, marţi, 4 decembrie, la Primăria Râmnicu Vâlcea au fost sărbătorite 33 de cupluri de locuitori ai municipiului cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsnicie.
Gazdele evenimentului au fost primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu. Edilul-şef le-a urat celor prezenţi multă sănătate şi puterea de a-şi păstra şi pe mai departe dragostea ce i-a unit până acum, oferind fiecărei perechi o Diplomă de Fidelitate, o floare precum şi o indemnizaţie sub formă de tichete sociale în valoare de 600 de lei.
De la debutul acţiunii, acum 19 ani, şi până în prezent, 2158 de cupluri au fost sărbătorite la Primăria Râmnicului cu ocazia ”Nunţii de Aur”, din care 124 în anul 2018. Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă, 17 râmniceni au intrat oficial în ”Clubul Longevivilor” la împlinirea unor vârste de peste 90 de ani, fiind sărbătoriţi la domiciliul lor şi primind, în funcţie de vârstă, indemnizaţii sub forma unor tichete sociale.