Florin Ionescu – primarul care transformă cu răbdare Stoilești într-o comună europeană

Primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, vorbește rar despre proiectele implementate în mandatele de primar al Comunei Stoilești. Preferă ca faptele să vorbească pentru el, iar oamenii au văzut cu ochiul liber schimbarea în bine a localității.

“Am modernizat drumuri, am construit poduri, am extins și modernizat instituții școlare și dispensare medicale, cămine culturale, am contribuit la construcția și la menajarea bisericilor. De asemenea, am construit o bază sportivă pentru tineri, am cofinanțat programul de masă caldă pentru elevi. Alte multe proiecte sunt în faza de implementare. Aceste investiții au dus la modernizarea localității și tot mai mulți tineri au decis să se întoarcă acasă sau să cumpere proprietăți la Stoilești. Toate obiectivele îndeplinite au fost în concordanță cu doleanțele dumneavoastră, cu resursele de finanțare accesibile localității noastre”, este mesajul primarului Florin Ionescu.

Schimbarea în bine a comunei a venit după implementarea multor proiecte vitale pentru comunitatea locală. Iată o parte din ce s-a realizat în ultimii patru ani:
– Modernizarea Uliței Cămin Pravila – Casa Veche
– Modernizarea DC 39, aferent satului Geamăna
– Modernizarea Drumului Cătun Bârsoieni – Sat Stănești
– Modernizarea DC 36
– Modernizarea DC 38
– Modernizarea Drumului Șogor-Malu
– Modernizarea Uliței Păunești
– Modernizare Strada Tițulești
– Modernizarea DJ 678 H
– Construire pod peste Râul Topolovelul
– Consolidare DC 39 în Punctul La Trașcă
– Construire Cămin Cultural Bulagei
– Modernizare Cămin Cultural Baia
– Renovare și modernizare sală de sport a școlii din Satul Urși
– Modernizarea Școlii Urși, Corpul 2
– Modernizarea iluminatului public
– Modernizarea Școlii geamăna
– Achiziționare camion Mercedes
– Construire teren multifuncțional în Satul Urși
– Cofinanțare la construirea Bisericii Obogeni
– Organizarea Zilei Comunei Stoilești
– Analize medicale gratuite pentru copii.